Simt ca ma sufoc! +StoryTime

Simti ca nu mai poti? Ca te sufoci in lumea asta, asa-i? Te sufoci si simti ca singura modalitate de a te elibera e sa mori.

Poate ai incercat sa iti tai venele...  sau sa te spanzuri... sau sa iei multe pastile deodata... si ceva te-a oprit sau cineva. Cand ti-ai taiat venele, ai simtit o frica ciudata la contact, nu? Ti-a fost frica de lama si sange. Ti-a fost frica de tine insuti. Ti-a fost frica din vina faptului ca stii ca poti sa iti faci mai mult rau sau ca iti poti face iar acelasi rau... Stii de unde stiu asta? Pentru ca, puisor, altfel nu ai citi chestia asta.

Sau poate nu ti-a fost frica si ai facut taieturi adanci si ai lesinat, aproape ai murit, dar te-a gasit cineva care a actionat ca tu sa nu mai faci asta. Poate acum esti inconjurata de psihologi care iti toaca creierul si iar simti ca te sufoci mai tare si mai intens si nu poti sa faci nimic inafara de a suporta. Pe langa asta  mai ai si scoala/locul de munca de care nu te poti descotorosi  si toti te privesc ca pe ultimul specimen. Ai parte de prea multa atentie si asta iti taie aerul si mai mult.

Daca te-ai spanzurat, inseamna ca te-a gasit cineva daca inca traiesti si citesti asta...Si ajungem iar in punctul psihologilor, scolii/locului de munca si a sufocarii expuse mai sus.

Daca ai baut multe pastile, e posibil sa simti o durere groaznica de ficat si dureri de burta. O senzatie de voma te-a inconjurat si frisoanele te-au cuprins. Poate ai transpirat mult si inima a inceput sa-ti bata tare in piept. Ai simtit ca sufletul tau se detaseaza de corp si in ciuda chistiei asteia inca traiesti. De ce? Pai pentru ca tot ce ai simtit acolo a fost degeaba. Nu te-au omorat. Te-au imbolnavit mai mult si asta nu o poti schimba. Apropo: Nu va merge cu paracetamol, nurofen sau d-astea. Trebuie sa iei antibiotice tari si nu cred ca ai racit chiar asa de tare ca sa iti prescrie doctorul asa ceva.

Dar de ce te sufoci?

Pentru ca esti stresat. De ce esti stresat? De ce simti astea?! PENTRU CA CEVA TE APASA! Multi zic ca starea asta depresiva este un moft ca ti-e lene, dar mascata subtil. Ehe... Oamenii care zic asta sunt prosti! PROSTI! Starea asta de cacat este pentru ca o persoana nu suporta viata in toate momentele. Cate lovituri poate incasa un om? Una, doua, trei... Hi poate patru sau cinci. Fiecare e puternic in felul sau. Altii suporta mai multe pe cand altii mai putine.

Nu e o rusine faptul ca nu suporti multe. Asa esti tu si trebuie sa te accepti asa cum esti tu! Cu bune, cu rele esti tu si numai TU ai dreptul sa spui stop la toate. Tu alegi cand sa plangi, cand sa lupti si cand sa ceri ajutorul. TU ESTI PROPRIA TA SCAPARE DIN PROPRIA TA INCHISOARE MENTALA!

„Cine esti tu?” este o intrebare care omoara gandurile tuturor. La scoala am jucat un joc asemanator. Eram prin clasa a saptea si faceam un fel de „Dezvoltare personala” la „Istorie”. Aveam un profesor batran (vreo 60 de ani, trecut de varsta pensiei), trecut prin perioada comunista, dar cu o inima si o minte brilianta. Ne-a scos pe toti in fata clasei si ne-a intrebat: „ Cine esti tu?”

Normal ca fiecare a raspuns la inceput cu numele lui pentru ca asa am fost invatati de mici. „Cine esti?” „Cutarescu”. Cand a ajuns la mine, a schimbat tactica domnul profesor. Stia ca eu am o minte intunecata si mi-a zis de la inceput de an scolar ca vrea sa imi patrunda in suflet si sa afle din ce sunt facuta. Pe mine m-a intrebat: „Ce crezi tu ca esti?”. Am ramas blocata pentru cateva secunde. Normal ca nu ma asteptam la aceasta schimbare.

Era o zi calda de septembrie  si am facut proasta idee sa ma imbrc intr-un tricou. I-am zis fara chef: „Un om.” Ce a urmat mi-a ramas inradacinat in minte:

„Crezi ca meriti sa fii un om?”

„Da. De ce nu?”

„Atunci de ce iti faci asta pe maini?”

Se uita la mainile mele foarte intrebator.  Le-am ridicat si am zis vag:

„Pentru ca in momentele in care mi le faceam nu meritam sa fiu om si nici fantoma.”

„De ce?”

„Pentru ca in acele momente eram as de enervata pe mine insami incat nu ma suportam si nu ma doream.”

„Te-ai uitat intr-o oglinda in momentele alea?”

COAIE! CAND M-A INTREBAT ASTA SIMTEAM CA MOR ACOLO IN FATA CLASEI. CUM SA TE UITI IN OGLINDA CAND TE TAI? GANDESTE? CE SA VEZI IN OGLINDA INAFARA OMULUI PE CARE NU-L SUPORTI?

Am dat din cap ca „Nu” si a spus: „Data viitoare cand faci ceva de genul acesta, uitate-n oglinda la ochii tai si apoi spune-mi ce ai vazut in ei.”

Normal ca am crezut ca ma duce cu zaharelul cu filozofii de genul asta. Adica...PANA MEA?! ce dracu sa fie asa uimitor in ochii mei?

Nu dupa multa vreme, am primit o veste care m-a distrus instant. Am aflat ca un rinichi de al meu nu mai functioneaza si trebuie sa fiu operata. Normal ca am plans, am jelit si m-am taiat adanc. Atunci mi-am adus aminte de vorbele lui si m-am dus la oglinda de pe hol. Era noapte si mama dormea la etaj. (Dormitorul meu era la parter) Am pus mana pe lama si cand am facut ultima taietura, am vazut in ochii mei ceva de nerecunoscut. Tipam dupa ajutor. Stiti secventele alea ciudate din viata cand se intampla ceva si tu mai vezi ceva ce altii nu pot sa vada? Cam asa a fost momentul... Am simtit groaza in mine. De data asta am dat foarte tare cu lama pe maini. Sangeram odios. Am tipat. Nu voiam sa mor.

Mama a venit cu inima in dinti de frica si cand m-a vazut  i s-a facut rau. Nu ma recunostea si nici eu o faceam. Eram intinsa pe covor plangand. Eram amortita de la pierderea de sange si de lacrimi. Mama a chemat salvarea si m-au internat. Din vina hemoragiei, am intrat in reanimare imediat si am stat acolo aproape o saptamana. Mama plangea pe holurile spitalului impreuna cu tatal meu si sora mea mai mica.

Mai am doi frati mai mari. Cel mai mare era in Germania si a aflat de patania asta dupa o luna de la incident si celalalt era la Bucuresti, la facultate.

Dupa ce am stat 3 saptamani in spital, mama nu m-a mai lasat din priviri tot anul scolar si nu exagerez. Un an scolar intreg a stat cu mine. Ma ducea la scoala, ma ducea inapoi acasa, statea in camera mea, dormea cu mine, avea grija sa mananc cat trebuie, mi-a ascuns toate lamele si cutitele.

Au suferit toti doar din vina mea. Imi pare rau de ei.

Toate astea s-au intamplat in septembrie spre octombrie. In noiembrie, cand Florin, fratele mai mare, a aflat de patania asta, a venit cu primul avion inapoi in tara. S-a uitat la mine cand a pasit in casa. N-a bagat-o in seama pe mami sau pe tati sau pe Gina. La mine a venit! S-a uitat la mainile mele si mi-a zis „Proasto!”, dar in felul acela al lui care lasa ca toate sentimentele de frica si de neliniste sa iasa.

In vara a revenit in tara, dar cu o chestie clara: „Te iau cu mine in Germania la un doctor! Nu mai suport ca de fiecare data cand vin acasa sa vad mai multe cicatrici pe corpul tau!”

Nu voiam sa plec, dar parintii mei mi-au facut bagajul cu o zi inainte sa aflu eu. Ei stiau si erau de acord. Gina a plans cel mai mult dupa mine. Era si inca este surioara mea cea mai mica si draga pe care o iubeam si o iubesc si gandul ca o vara intreaga n-am sa fiu cu ea ma distrugea.

In Germania nu imi placea deloc. Auzeam o alta limba si nu intelegeam nimic. Florin m-a dus la un doctor german care a studiat limba romana. Vorbea romana destul de stalcit, dar era inteligibila. Doctorul ma intelegea si era asemanator cu domnul profesor, dar era mult mai tanar. Cred ca avea vreo 40 de ani... Cam asa ceva... Incet incet m-a vindecat.

„ Gandeste-te la un fluture. Asa sunt oamenii. Daca li se taie aripile, fluturii cad. In comparatie cu fluturii, oamenii se ridica atunci cand visurile le sunt ruinate. Se ridica intr-un fel al lor.”

M-a pus pe ganduri chestia asta. Am stat si am meditat mult. Foarte mult. Si apoi am inteles: OAMENII SUNT VII  SI TREBUIE IUBITI.

Poate ti se pare ciudat, dar intr-o zi vei intelege ca viata nu incepe la varsta de clasa a saptea sau a noua sau la 30 de ani. Viata incepe cand esti sigur pe tine sau daca esti decis sa cauti ceea ce vrei.

Te rog. Lasa lama, cutitul sau mai stiu eu ce jos. Nu merita. DELOC! Nu merita trupul tau astfel de rani. Nici nu i-ai oferit o sansa sa creasca si sa se faca frumos. Daca fumezi: Lasa-te. Daca bei: Lasa-te. Dac te drogezi: Inceteaza! Nu merita. Trecutul nu merita uitat. Merita studiat. Prezentul trebuie trait si viitorul de asteptat. Nu incepe sa plangi cand te gandesti ca esti un gunoi ca nu esti. Iubeste-te si fii frumos in felul tau.

Am avut o prietena care era judecata de faptul ca nu este o fata adevarata. Ca habar n-are de machiaje sau mai stiu eu ce. Pai ea era ea in felul ei, dar din vina criticilor s-a automodelat intr-un fel prost. A inceput sa-si urasca fata si corpul si cum credeti ca a ajuns? Cu o boala numita anxietate.

Ea era o fata voinica si era deseori facuta „BALENA!” sau astfel de chestii. Nu se epila pe maini sau picioare pentru ca nu voia sa.si strice pielea cu ceara sau lama sau creme. „Uitati maimuta!” se striga in urma ei. Nu se machia, nu era atrasa de asta. Ii placea fata ei. Sincer. N-am inteles niciodata cum de nu are cosuri. Eu ma luptam cu acneea si ea nu avea nici macar un cos... „Fata venita din preistorie” i se mai spunea. De ce lumea era asa de acra? De ce lumea nu putea intelege ca ea era ea?

Din vina asta, ea a inceput sa aiba un stil de viata nesanatos. Parintii ei si-au dats eama prea tarziu si intr-o zi a cedat. Inima ei  a cedat si s-a prabusit la pamant. A facut stop cardiac si a murit. Era impreuna cu mine si ne plimbam. A murit langa un copac si acolo a fost inormantata.  Mi-e dor de ea.

Acum sper ca ai inteles din viata mea ce e de facut sau ce ar fi necesar sa faci. Nu te lua dupa gura lumii, nu te autocritica pana peste cote si fii tu in forma ta pura. Oamenii de aceeasi natura se atrag unii pe altii si incep incet incet sa se cunoasca cine e dintr-o parte si cine e din alta.

Te pup si sper sa intelegi ca toti trebuie sa ne iubim asa cum suntem. (Oare de cate ori am scris acest mesaj in textul de mai sus? )